Meniu
Securizat & de încredere Datele tale sunt în siguranță
Suport dedicat 24/7 Suntem mereu aici pentru tine
Partener de încredere Soluții pentru business-ul tău

Bibliotecă de cunoștințe

Terminologie de specialitate

Termenii folosiți în documentele, aplicațiile și ofertele VOGO, fiecare cu explicația lui și, acolo unde există, cu cadrul legislativ aplicabil.

  • 143 termeni
  • 37 DMS
  • 31 BI-ETL
  • 54 TECH
  • 21 Legislație
Domeniu

143 termeni

1 DMS — managementul documentelor și registratura

vogo.me › terminologie › DMS Registratură
Compartimentul sau funcția care primește, înregistrează, repartizează și expediază corespondența unei organizații. Prin registratură intră și ies toate documentele oficiale, indiferent de canal: ghișeu, poștă, curier, e-mail, portal.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată; Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente (Arhivele Naționale, 1996); OG nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Registratură electronică
Registratura ținută într-o aplicație: înregistrarea, repartizarea, urmărirea termenelor și expedierea se fac pe documentul electronic, cu jurnal complet al acțiunilor. Documentele pe hârtie se scanează la intrare și circulă în format electronic.
Cadru legislativ: Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată; Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Pre-registratură
Zona în care așteaptă documentele sosite pe canale electronice (e-mail, portal, formulare online) până când un registrator le verifică și decide dacă le înregistrează, le conexează la o înregistrare existentă sau le respinge.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Registru general de intrare-ieșire
Registrul unic în care se înregistrează, în ordine cronologică, documentele intrate, ieșite și cele întocmite pentru uz intern. Numerotarea începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie. Rubricile uzuale: numărul și data înregistrării, emitentul și numărul documentului la emitent, conținutul pe scurt, compartimentul căruia i s-a repartizat, data expedierii, destinatarul, numărul la care se conexează și indicativul dosarului.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată; Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente (Arhivele Naționale, 1996).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Registru intern
Registru ținut de un compartiment pentru o categorie anume de documente, separat de registrul general și cu numerotare proprie: de exemplu registrul petițiilor, al dispozițiilor, al hotărârilor, al contractelor sau al solicitărilor de informații de interes public.
Cadru legislativ: OG nr. 27/2002 (petiții); Legea nr. 544/2001 (solicitările de informații de interes public); OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ (dispozițiile și hotărârile autorităților locale).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Registru de evidență a documentelor clasificate
Registru separat, ținut de structura de securitate, în care se înregistrează documentele cu informații secrete de stat sau secrete de serviciu. Documentele clasificate nu se înregistrează în registrul general.
Cadru legislativ: Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate; HG nr. 585/2002 (standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate); HG nr. 781/2002 (informațiile secrete de serviciu).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Număr de înregistrare
Numărul atribuit documentului în registru, împreună cu data înregistrării. Se scrie pe document și îl identifică pe tot parcursul lui: repartizare, soluționare, răspuns, arhivare.
Cadru legislativ: Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente (Arhivele Naționale, 1996).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Ștampila de registratură
Mențiunea aplicată pe document la înregistrare: denumirea organizației, numărul și data înregistrării. În registratura electronică are forma unei etichete sau a unui cod de bare generat de aplicație.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Lucrare
Documentul înregistrat împreună cu tot ce se adaugă pentru soluționarea lui: note, avize, referate, răspunsul. Lucrarea are un responsabil și un termen și se urmărește până la închidere.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Rezoluție
Desemnarea, de către directorul companiei sau de conducătorul unității ori al autorității, a compartimentului sau a persoanei responsabile de un document sau de o lucrare. Rezoluția poate cuprinde și termenul de soluționare și indicații de lucru.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Rezoluție multiplă
Desemnarea, de către director, a mai multor compartimente sau persoane responsabile de același document, întotdeauna cu un compartiment responsabil principal.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Compartiment responsabil principal
În cazul unei rezoluții multiple, compartimentul care coordonează soluționarea, adună contribuțiile celorlalte compartimente și semnează sau propune răspunsul.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Repartizare
Trimiterea documentului înregistrat către compartimentul sau persoana stabilită prin rezoluție. În registratura electronică repartizarea se face în aplicație și rămâne în jurnalul documentului.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Mapă de corespondență
Mapa în care circulă documentele de la registratură către departament. Se organizează câte o mapă pentru fiecare departament; documentele din mapă se predau pe bază de semnătură, în condica de predare-primire.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Condică de predare-primire
Evidența în care se semnează primirea documentelor la predarea lor între registratură și compartimente sau între compartimente. Dovedește cine a primit documentul și când.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Termen de soluționare
Termenul în care lucrarea trebuie rezolvată și răspunsul transmis. Unele termene sunt stabilite prin lege: 30 de zile pentru petiții, cu prelungire de cel mult 15 zile; 10 zile, respectiv 30 de zile, pentru solicitările de informații de interes public.
Cadru legislativ: OG nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor; Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Conexare
Legarea unui document nou de o înregistrare anterioară cu care are legătură: un răspuns, o revenire, o completare. Documentul conexat urmează lucrarea la care se atașează.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Clasare
Închiderea unei lucrări soluționate și depunerea ei la dosarul stabilit prin nomenclatorul arhivistic. O lucrare clasată nu mai are termen în curs.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Petiție
Cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică de un cetățean sau de o organizație legal constituită și adresată unei autorități sau instituții publice.
Cadru legislativ: OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată prin Legea nr. 233/2002.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Solicitare de informații de interes public
Cererea prin care orice persoană obține informații privind activitatea unei autorități sau instituții publice. Se înregistrează și se urmărește separat, cu termenele legii.
Cadru legislativ: Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Nomenclatorul arhivistic
Lista dosarelor pe care fiecare compartiment le constituie într-un an, cu indicativul și termenul de păstrare al fiecăruia. Se aprobă de Arhivele Naționale și stă la baza clasării și a arhivării.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată; Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente (Arhivele Naționale, 1996).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Indicativ de dosar
Codul dosarului din nomenclatorul arhivistic. Se trece pe document la clasare, astfel încât documentul să poată fi regăsit în arhivă.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Termen de păstrare
Perioada în care un dosar se păstrează în arhivă, stabilită prin nomenclator: de exemplu 3, 5, 10, 30 de ani sau permanent. După expirare, documentele pot fi selecționate.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Unitate arhivistică
Dosarul, registrul sau orice altă unitate de păstrare care se inventariază și se predă la arhivă ca un întreg.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Inventar arhivistic
Lista unităților arhivistice predate la arhiva organizației sau la Arhivele Naționale, pe compartimente, ani și termene de păstrare.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Selecționare
Eliminarea din arhivă a documentelor cu termenul de păstrare expirat, pe bază de proces-verbal, după avizul Arhivelor Naționale.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Depozit de arhivă
Spațiul în care se păstrează fizic documentele arhivate, organizat pe rafturi și locații, cu condiții de păstrare și de acces controlate.
Cadru legislativ: Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Arhivă electronică
Sistemul în care documentele electronice se păstrează pe toată durata termenului de păstrare, cu integritatea, autenticitatea și lizibilitatea lor garantate.
Cadru legislativ: Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Document electronic
Orice conținut stocat în format electronic: text, înregistrare sonoră, vizuală sau audiovizuală.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Metadate
Datele care descriu un document: tipul, emitentul, data, numărul de înregistrare, termenul de păstrare, nivelul de acces. Fac documentul regăsibil și dovedesc contextul în care a fost creat.
Cadru legislativ: Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Versiune
Starea unui document la un moment dat. Sistemul păstrează versiunile anterioare, cu autorul și data fiecăreia, astfel încât orice modificare se poate urmări.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Semnătură electronică calificată
Semnătura electronică creată cu un dispozitiv calificat și bazată pe un certificat calificat. Are același efect juridic ca semnătura olografă.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS), modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1183; Legea nr. 214/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Sigiliu electronic
Echivalentul electronic al ștampilei unei organizații: garantează originea și integritatea documentului emis de o persoană juridică.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); Legea nr. 214/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Marcă temporală
Dovada electronică a faptului că un document exista la o anumită dată și oră. Marca temporală calificată beneficiază de prezumția exactității datei și orei.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); Legea nr. 214/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Flux de lucru
Succesiunea de pași prin care trece un document sau o lucrare, cu responsabilii, termenele și deciziile fiecărui pas: avizare, aprobare, semnare, expediere.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Delegare
Transferul temporar al sarcinilor sau al dreptului de semnătură de la o persoană la alta, de exemplu pe durata concediului. Acțiunile făcute prin delegare rămân în jurnal pe numele celui care a acționat.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › DMS Jurnal de audit
Evidența automată a tuturor acțiunilor asupra unui document: cine l-a creat, citit, modificat, repartizat, semnat sau șters și când. Nu poate fi modificat de utilizatori.
Vezi foto

2 BI-ETL — analiza și integrarea datelor

vogo.me › terminologie › BI-ETL BI (Business Intelligence)
Ansamblul de metode și instrumente prin care datele unei organizații devin rapoarte, indicatori și tablouri de bord care sprijină deciziile.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL ETL (Extract, Transform, Load)
Procesul care extrage datele din sistemele-sursă, le transformă (curățare, unificare, calcul) și le încarcă într-un depozit de date.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL ELT (Extract, Load, Transform)
Varianta în care datele se încarcă întâi brute în depozit și se transformă acolo, folosind puterea de calcul a depozitului.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Sistem-sursă
Aplicația din care provin datele: ERP, registratură, contabilitate, producție, fișiere Excel. Datele din sursă nu se modifică de procesul ETL.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Zonă de staging
Zona intermediară în care datele extrase se depun înainte de transformare, pentru verificare și reluare fără a încărca din nou sistemele-sursă.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Depozit de date (data warehouse)
Baza de date construită pentru analiză, care adună datele din mai multe surse, curățate și unificate, cu istoric.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Data mart
O parte a depozitului de date dedicată unui domeniu sau unui departament: vânzări, producție, resurse umane.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Data lake
Depozit în care datele se păstrează în forma lor originală, structurate sau nu (fișiere, imagini, jurnale), pentru prelucrări ulterioare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL OLTP și OLAP
OLTP: bazele de date ale aplicațiilor, optimizate pentru tranzacții zilnice. OLAP: bazele de date de analiză, optimizate pentru agregări pe volume mari.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Model dimensional
Organizarea datelor de analiză în fapte (ce se măsoară) și dimensiuni (după ce se analizează), astfel încât rapoartele să fie simple și rapide.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Tabel de fapte
Tabelul cu măsurătorile procesului: cantități, valori, durate. Fiecare rând este un eveniment, legat de dimensiunile lui.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Dimensiune
Axa după care se analizează faptele: timp, produs, client, locație, compartiment.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Schemă stea și schemă fulg
Schema stea: tabelul de fapte în centru, legat direct de dimensiuni. Schema fulg: dimensiunile sunt la rândul lor împărțite în tabele legate între ele.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Cub OLAP
Structură de date pre-agregată pe mai multe dimensiuni, care permite navigarea rapidă între niveluri de detaliu.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Granularitate
Nivelul de detaliu al unui rând de date: o tranzacție, o zi, o lună. Stabilește ce întrebări se pot pune datelor.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Drill-down și roll-up
Drill-down: coborârea de la total la detaliu (an, lună, zi). Roll-up: urcarea de la detaliu la total.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL KPI (indicator-cheie de performanță)
Indicatorul măsurabil prin care se urmărește atingerea unui obiectiv: termen mediu de soluționare, producție pe schimb, cost pe unitate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Tablou de bord (dashboard)
Ecranul care arată dintr-o privire indicatorii unui domeniu, cu grafice și filtre, actualizat din depozitul de date.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Raport operațional și raport analitic
Raportul operațional arată situația curentă, pentru lucrul de zi cu zi. Raportul analitic compară perioade și găsește tendințe, pentru decizie.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Self-service BI
Posibilitatea utilizatorilor de business de a-și construi singuri rapoartele și tablourile de bord, fără programare, pe date pregătite.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL CDC (Change Data Capture)
Tehnica prin care se preiau din sursă numai modificările făcute de la ultima încărcare, nu toate datele.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Încărcare completă și încărcare incrementală
Încărcarea completă reia toate datele la fiecare rulare. Încărcarea incrementală aduce numai datele noi sau modificate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Dimensiune cu modificare lentă (SCD)
Metoda de păstrare a istoricului unei dimensiuni care se schimbă rar, de exemplu mutarea unui angajat în alt compartiment, astfel încât rapoartele vechi rămân corecte.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Pipeline de date și orchestrare
Pipeline: lanțul de pași prin care trec datele de la sursă la raport. Orchestrare: programarea și supravegherea acestor pași, cu reluare la eroare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Calitatea datelor
Măsura în care datele sunt complete, corecte, unice și actuale. Se verifică prin reguli automate la fiecare încărcare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Date master (MDM)
Datele de referință comune mai multor aplicații (clienți, furnizori, produse, structura organizației), gestionate dintr-un singur loc.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Trasabilitatea datelor (data lineage)
Evidența drumului fiecărei date: din ce sursă provine, prin ce transformări a trecut și în ce rapoarte apare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Catalog de date
Inventarul datelor disponibile, cu descrierea, proprietarul, sursa și regulile de acces ale fiecărui set.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Pseudonimizare și anonimizare
Pseudonimizarea înlocuiește identificatorii persoanei cu coduri, iar datele rămân date personale. Anonimizarea face identificarea imposibilă, iar datele nu mai intră sub GDPR.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR); Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Date deschise
Datele publicate de instituțiile publice în format deschis, care pot fi citit automat, pentru reutilizare liberă.
Cadru legislativ: Legea nr. 179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public; Directiva (UE) 2019/1024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › BI-ETL Partajarea datelor
Punerea datelor la dispoziția altor organizații sau utilizatori, în condiții stabilite: cine are acces, la ce date și în ce scop.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) 2022/868 privind guvernanța datelor; Regulamentul (UE) 2023/2854 privind datele (Data Act).
Vezi foto

3 TECH — tehnologiile soluțiilor VOGO

vogo.me › terminologie › TECH EIP (Enterprise Information Platform)
Platforma informațională unitară a unei organizații, care reunește documentele, procesele, cazurile, rolurile și raportarea pe același model de date, cu o singură administrare.
La ce se folosește: Digitalizarea proceselor administrative reglementate: management de cazuri, autorizare, licențiere, cu portal extern pentru solicitanți și componentă internă pentru funcționari.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH VOGO eBS (Enterprise Business Suite)
Suita VOGO TECHNOLOGY care realizează platforma EIP: modulele ECM, BPM, AI, Organization Manager, PKI și GDPR and Privacy, sub aceeași licență, autentificare unică și jurnalizare a acțiunilor. Suita cuprinde și modulele de securitate — VOGO-SIEM (managementul evenimentelor de securitate), VOGO-IDS (detectarea intruziunilor) și VOGO eBS API Security (protecția API-urilor) — și modulele de infrastructură — VOGO eBS APM (monitorizarea performanței aplicațiilor) și VOGO eBS Backup (backup și restaurare).
La ce se folosește: Registratură, documente, fluxuri de lucru, portal pentru cetățeni și companii, arhivă electronică și raportare, într-o singură aplicație; securitatea, monitorizarea și continuitatea sistemului, din aceeași suită.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH ECM (Enterprise Content Management)
Gestiunea întregului ciclu de viață al documentelor: captură, înregistrare, versiuni, metadate, căutare, semnare, arhivare și eliminare.
La ce se folosește: Registratura electronică, lucrările și termenele, nomenclatorul arhivistic și arhiva electronică.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH BPM (Business Process Management)
Modelarea, executarea și monitorizarea proceselor de lucru: pași, roluri, termene, decizii și excepții, configurate fără programare.
La ce se folosește: Fluxurile de avizare și aprobare, procesarea cererilor și a cazurilor, rutarea pe structura organizației.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Organization Manager
Modulul care ține structura organizației: compartimente, funcții, persoane, roluri, drepturi și delegări, cu istoricul reorganizărilor.
La ce se folosește: Repartizarea pe structură, drepturile de acces și delegarea de sarcini în toate celelalte module.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH PKI (Public Key Infrastructure)
Infrastructura de chei publice: emiterea, reînnoirea, revocarea și validarea certificatelor digitale.
La ce se folosește: Certificatele interne ale platformei și semnăturile electronice necalificate; semnăturile calificate rămân la prestatorii calificați.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS); Legea nr. 214/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH GDPR and Privacy
Modulul care detectează și protejează datele cu caracter personal, ține registrul prelucrărilor și gestionează cererile persoanelor vizate.
La ce se folosește: Conformitatea cu GDPR a documentelor și proceselor, inclusiv conflictul dintre dreptul la ștergere și obligația legală de păstrare.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR); Legea nr. 190/2018.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH AI (inteligență artificială) în documente și procese
Modele de limbaj și de recunoaștere integrate în platformă, care citesc, clasifică și rezumă documente și propun acțiuni în fluxuri.
La ce se folosește: Clasificarea și extragerea datelor la înregistrare, asistenți conversaționali, automatizarea comunicării.
Cadru legislativ: Regulamentul (UE) 2024/1689 privind inteligența artificială.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH RPA (Robotic Process Automation)
Roboți software care execută automat pași repetitivi, așa cum i-ar face un om în aplicații.
La ce se folosește: Preluarea datelor între sisteme fără integrare directă, completarea de formulare, verificări de rutină.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH OCR (recunoaștere optică a caracterelor)
Transformarea imaginii unui document scanat în text care poate fi căutat și prelucrat.
La ce se folosește: Căutarea în documentele scanate la registratură și extragerea automată a datelor din ele.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH GIS (Geographic Information System)
Sistemul care stochează, analizează și afișează date legate de poziția geografică.
La ce se folosește: Analiza spațială în procesele de autorizare, hărțile de lucru ale funcționarilor și hărțile publice.
Cadru legislativ: Directiva 2007/2/CE (INSPIRE); OG nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH VOGO eBS GIS
Modulul GIS al VOGO eBS, format din Desktop GIS, Portal GIS și Server GIS, integrat nativ cu platforma, cu autentificarea și drepturile ei.
La ce se folosește: Editarea și publicarea datelor spațiale, vizualizarea lor în aplicație și rutarea fluxurilor după rezultatul analizei spațiale.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH VOGO eBS GIS Integrator
Componenta Portal GIS: vizualizatorul de hărți (GIS Viewer) și administrarea straturilor, integrate în interfața VOGO eBS.
La ce se folosește: Afișarea hărților în ecranele de lucru și pe portalul public, fără o aplicație separată.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH QGIS Desktop
Aplicație open source pentru editare, analiză și geoprocesare GIS pe stația de lucru, livrată și susținută ca parte a VOGO eBS GIS.
La ce se folosește: Lucrul analiștilor GIS: editarea datelor spațiale, analize și pregătirea straturilor publicate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH QGIS Server
Serverul de hărți al proiectului QGIS. Publică proiectele QGIS ca servicii OGC, cu aceeași bibliotecă de bază ca QGIS Desktop.
La ce se folosește: Publicarea pe server a hărților pregătite în QGIS Desktop, cu aceeași simbolizare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH GeoServer
Server open source care publică date geospațiale prin servicii standard OGC.
La ce se folosește: Servirea straturilor de hartă către portal și către alte aplicații.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH OpenLayers
Bibliotecă JavaScript open source pentru afișarea hărților interactive în browser.
La ce se folosește: Hărțile din ecranele VOGO eBS și de pe portalul public.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH PostGIS
Extensia geospațială a PostgreSQL: tipuri de date, indecși și funcții pentru geometrii.
La ce se folosește: Baza de date geospațială a componentei GIS.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH OGC WMS și WFS
Standarde deschise ale Open Geospatial Consortium: WMS livrează imaginea hărții, WFS livrează obiectele geografice cu atributele lor.
La ce se folosește: Schimbul de date spațiale între serverul GIS, platformă și alte sisteme.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Hartă de fundal
Stratul de bază peste care se afișează datele proprii: hartă stradală, imagine satelitară, ortofotoplan.
La ce se folosește: Orientarea pe hartă; datele operaționale stau pe serverul GIS propriu.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH SGBD (sistem de gestiune a bazelor de date)
Software-ul care stochează și administrează bazele de date, cu tranzacții, securitate și copii de siguranță.
La ce se folosește: Stocarea datelor platformei și ale componentei GIS.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH PostgreSQL
Sistem de gestiune a bazelor de date relaționale, open source, cu suport pentru date geospațiale prin PostGIS.
La ce se folosește: Baza de date a aplicațiilor VOGO și fundația distribuțiilor comerciale enterprise.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH EDB Postgres Advanced Server
Distribuția comercială PostgreSQL a EnterpriseDB, cu suport enterprise și instrumente de cluster incluse în subscripție.
La ce se folosește: Componenta SGBD în configurații cu cerințe de suport al producătorului și de înaltă disponibilitate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH EDB Failover Manager
Instrumentul EnterpriseDB care supraveghează clusterul de baze de date și comută automat pe nodul de rezervă la căderea nodului activ.
La ce se folosește: Înalta disponibilitate a bazei de date.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Înaltă disponibilitate (HA)
Configurația în care un serviciu rulează pe cel puțin două noduri, astfel încât căderea unuia nu oprește serviciul.
La ce se folosește: Serverele de aplicații, de baze de date și GIS ale mediului de producție.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Disaster recovery (DR)
Mediul și procedurile prin care sistemul este repornit într-o altă locație după un dezastru în locația principală.
La ce se folosește: Continuitatea serviciului: replica datelor și mașinile de rezervă din centrul secundar.
Cadru legislativ: Directiva (UE) 2022/2555 (NIS2); OUG nr. 155/2024 privind cadrul pentru securitatea cibernetică.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Mediu de testare-dezvoltare
Mediu separat de producție, în care se dezvoltă și se testează modificările înainte de a ajunge la utilizatori.
La ce se folosește: Testarea versiunilor, a configurărilor și a integrărilor fără risc pentru datele reale.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Mașină virtuală
Un calculator simulat software pe un server fizic, cu sistem de operare și resurse proprii.
La ce se folosește: Rularea separată a componentelor soluției pe infrastructura beneficiarului.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Appliance virtual
Mașină virtuală livrată gata configurată de producător, cu sistemul de operare și aplicația incluse.
La ce se folosește: Instalarea componentelor de securitate (SIEM, protecția aplicațiilor) în infrastructura beneficiarului.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Imagine de container
Pachet care conține aplicația cu toate dependențele ei, rulat identic pe orice server cu motor de containere.
La ce se folosește: Livrarea și actualizarea componentelor VOGO eBS și a motoarelor open source integrate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH OpenSearch
Motor open source de indexare și căutare.
La ce se folosește: Căutarea lexicală, semantică și hibridă în documente, cu filtrarea rezultatelor pe drepturi înainte de afișare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH JasperReports Library
Bibliotecă open source pentru generarea rapoartelor formatate (PDF, Word, Excel).
La ce se folosește: Rapoartele oficiale ale platformei.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Apache Superset
Platformă open source pentru tablouri de bord și explorarea datelor.
La ce se folosește: Tablourile de bord și raportarea de management.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH EJBCA Community
Software open source de autoritate de certificare.
La ce se folosește: Bibliotecile PKI ale platformei: emiterea, reînnoirea, revocarea și validarea certificatelor interne.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Apache Kafka
Platformă open source de transmitere a evenimentelor între aplicații, cu volum mare și păstrarea ordinii.
La ce se folosește: Magistrala de evenimente a platformei.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH RabbitMQ
Broker open source de mesaje între aplicații.
La ce se folosește: Magistrala de evenimente, ca opțiune configurabilă în locul Apache Kafka.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Magistrală de evenimente (event bus)
Canalul prin care componentele își transmit evenimente (document înregistrat, termen depășit) fără a se apela direct.
La ce se folosește: Integrarea între module și cu sistemele externe, fără dependențe rigide.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH API REST
Interfață prin care o aplicație expune date și operații altor aplicații, prin cereri HTTP standard.
La ce se folosește: Integrarea platformei cu sisteme externe: ticketing, plăți, registre naționale.
Cadru legislativ: Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea Platformei naționale de interoperabilitate; Regulamentul (UE) 2024/903 (Europa interoperabilă).
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH SSO (autentificare unică)
Autentificarea o singură dată pentru toate componentele soluției.
La ce se folosește: Accesul utilizatorilor la platformă, GIS și celelalte componente cu același cont.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH RBAC (control al accesului pe roluri)
Drepturile de acces se acordă rolurilor, nu persoanelor; o persoană primește drepturile rolurilor pe care le are.
La ce se folosește: Drepturile unitare în toate componentele, administrate dintr-un singur loc.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH APM (monitorizarea performanței aplicațiilor)
Instrumente care măsoară timpii de răspuns, erorile și resursele aplicațiilor, până la nivel de tranzacție.
La ce se folosește: Depistarea din timp a încetinirilor și a erorilor pe serverele web, de aplicații și de baze de date.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Backup și restaurare
Copierea periodică a datelor și a sistemelor și readucerea lor la o stare anterioară. Licențierea pe capacitate front-end se face după volumul datelor protejate.
La ce se folosește: Protecția datelor împotriva pierderii, ștergerii accidentale și atacurilor de tip ransomware.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH SIEM (Security Information and Event Management)
Sistemul care colectează și corelează jurnalele de securitate ale tuturor componentelor și semnalează incidentele. Capacitatea se măsoară în evenimente pe secundă (EPS).
La ce se folosește: Detectarea și investigarea incidentelor de securitate.
Cadru legislativ: Directiva (UE) 2022/2555 (NIS2); OUG nr. 155/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH ADC (Application Delivery Controller)
Echipament sau instanță virtuală care distribuie traficul între servere, terminează conexiunile criptate și accelerează aplicațiile web.
La ce se folosește: Echilibrarea încărcării și disponibilitatea aplicațiilor publicate.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH WAF (Web Application Firewall)
Filtru care analizează traficul web și blochează atacurile asupra aplicațiilor, cum sunt cele din OWASP Top 10.
La ce se folosește: Protecția portalului și a aplicațiilor web expuse pe internet.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH OWASP Top 10
Lista, publicată de fundația OWASP, a celor mai frecvente categorii de vulnerabilități ale aplicațiilor web.
La ce se folosește: Referința pentru testarea și protecția aplicațiilor web.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Protecția API-urilor
Soluția care descoperă, clasifică și supraveghează API-urile și detectează abuzurile sau scurgerile de date prin ele.
La ce se folosește: Securitatea interfețelor prin care platforma comunică cu alte sisteme.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Service desk (ticketing)
Aplicația în care utilizatorii înregistrează incidente și solicitări, iar analiștii le rezolvă în termenele stabilite.
La ce se folosește: Suportul pentru utilizatori pe toată durata de funcționare a sistemului.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Platformă de conștientizare a securității
Cursuri, simulări de phishing și teste prin care angajații învață să recunoască atacurile.
La ce se folosește: Instruirea periodică a tuturor utilizatorilor sistemului.
Cadru legislativ: Directiva (UE) 2022/2555 (NIS2); OUG nr. 155/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Management al vulnerabilităților
Scanarea periodică a serverelor, aplicațiilor și echipamentelor pentru vulnerabilități cunoscute, cu prioritizarea și urmărirea remedierii.
La ce se folosește: Menținerea sistemului la zi față de vulnerabilitățile publicate.
Cadru legislativ: Directiva (UE) 2022/2555 (NIS2); OUG nr. 155/2024.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Gestiunea și versionarea codului sursă
Depozitul în care se păstrează codul sursă cu tot istoricul modificărilor, de obicei pe baza Git.
La ce se folosește: Dezvoltarea controlată și predarea codului sursă către beneficiar.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Licență perpetuă și subscripție
Licența perpetuă dă dreptul de utilizare fără limită de timp. Subscripția dă dreptul de utilizare și suport pe o perioadă stabilită.
La ce se folosește: Alegerea modelului de licențiere pentru fiecare produs al soluției.
Cadru legislativ: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Licențiere pe nucleu (Processor Core)
Modelul în care prețul licenței depinde de numărul de nuclee de procesare pe care rulează produsul.
La ce se folosește: Dimensionarea licențelor pentru bazele de date și serverele GIS.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › TECH Cloud guvernamental
Infrastructura de tip cloud destinată autorităților și instituțiilor publice, administrată la nivel național.
La ce se folosește: Găzduirea sistemelor informatice ale instituțiilor publice.
Cadru legislativ: OUG nr. 89/2022 privind infrastructurile și serviciile informatice de tip cloud utilizate de autoritățile și instituțiile publice.
Vezi foto

4 Legislație — actele normative aplicabile

vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, republicată
Reglementează Fondul Arhivistic Național: evidența, gruparea în dosare, nomenclatorul, păstrarea, selecționarea și predarea documentelor la Arhivele Naționale.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație Instrucțiunile privind activitatea de arhivă la creatorii și deținătorii de documente (1996)
Instrucțiunile Arhivelor Naționale care detaliază înregistrarea documentelor, registrul de intrare-ieșire, constituirea dosarelor, nomenclatorul, inventarele și depozitul de arhivă.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, republicată
Stabilește condițiile de păstrare a documentelor electronice: arhiva electronică, metadatele, integritatea și accesul pe toată durata de păstrare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (eIDAS), modificat prin Regulamentul (UE) 2024/1183
Regulamentul european privind identificarea electronică și serviciile de încredere: semnătura, sigiliul și marca temporală electronice, documentul electronic, portofelul european de identitate digitală.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea
Legea națională care aplică eIDAS în România și a înlocuit Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor
Definește petiția, obligația de înregistrare și termenul de răspuns de 30 de zile, cu prelungire de cel mult 15 zile.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
Stabilește informațiile publicate din oficiu și procedura solicitărilor de informații, cu termenele de răspuns de 10, respectiv 30 de zile.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică
Obligă autoritățile publice să supună consultării publice proiectele de acte normative și să publice minutele ședințelor publice.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ
Cadrul general al administrației publice: organizarea autorităților, actele administrative (hotărâri, dispoziții), evidența și comunicarea lor, funcția publică.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR)
Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal: temeiurile prelucrării, drepturile persoanelor, registrul prelucrărilor, securitatea datelor.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR
Legea națională care completează GDPR: prelucrarea codului numeric personal, a datelor de sănătate și a datelor în relațiile de muncă.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate
Reglementează informațiile secrete de stat și secrete de serviciu, cu standardele de protecție din HG nr. 585/2002 și HG nr. 781/2002.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Directiva (UE) 2022/2555 (NIS2) și OUG nr. 155/2024
Cadrul de securitate cibernetică pentru entitățile esențiale și importante: managementul riscului, raportarea incidentelor, continuitatea activității.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Regulamentul (UE) 2024/1689 privind inteligența artificială
Regulile europene pentru sistemele de inteligență artificială, pe niveluri de risc: practici interzise, sisteme cu risc ridicat, obligații de transparență.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 242/2022 privind schimbul de date între sisteme informatice și Platforma națională de interoperabilitate
Obligă instituțiile publice să schimbe date între ele prin interoperabilitate, în loc să le ceară din nou cetățenilor.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Regulamentul (UE) 2024/903 (Europa interoperabilă)
Cadrul european pentru interoperabilitatea serviciilor publice digitale transfrontaliere.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public
Transpune Directiva (UE) 2019/1024: publicarea datelor publice în format deschis și condițiile de reutilizare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului OUG nr. 89/2022 privind cloudul guvernamental
Reglementează înființarea și utilizarea infrastructurilor și serviciilor informatice de tip cloud de către autoritățile și instituțiile publice.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Directiva 2007/2/CE (INSPIRE) și OG nr. 4/2010
Infrastructura pentru informații spațiale: standardele, metadatele și serviciile prin care instituțiile publică și partajează datele geografice.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Protejează programele de calculator ca opere și stabilește regimul licențelor de utilizare.
Vezi foto
vogo.me › terminologie › Legislație › textul actului Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice
Procedurile prin care autoritățile contractante cumpără produse și servicii, inclusiv licențe software și servicii de implementare.
Vezi foto